Durere Cronică — Brain Mapping, Fotobiomodulare & Biofeedback

Durerea cronică este o durere care persistă mai mult de trei luni sau continuă dincolo de perioada normală de vindecare a organismului. Ea poate apărea în diferite zone ale corpului și poate avea cauze variate, precum afecțiuni musculo-scheletale, leziuni nervoase, inflamație, migrene, fibromialgie sau alte boli cronice; în unele cazuri, cauza nu este clar identificabilă. Din punct de vedere medical, durerea cronică nu afectează doar senzația de durere, ci poate influența somnul, energia, dispoziția, concentrarea și capacitatea de funcționare zilnică. Factorii emoționali, stresul și sensibilizarea sistemului nervos pot întreține sau amplifica experiența dureroasă. Atunci când persistă, durerea cronică necesită evaluare de specialitate și o abordare terapeutică complexă, orientată atât spre cauză, cât și spre impactul asupra calității vieții. 


(PBM) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36520347/  

„Studiul nostru clinic a arătat îmbunătățirea funcției cognitive, ameliorarea durerii, o dexteritate manuală mai bună și îmbunătățirea stării fizice și socio-emoționale.” 

(NFB) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31404253/  

„Neurofeedbackul este o tehnică de neuromodulare care le oferă participanților control asupra durerii….” 

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4604632

„Antrenamentul prin neurofeedback produce atât reducerea imediată, cât și reducerea pe termen mai lung a durerii neuropate centrale.” 

Rolul brainmapping-ului (brain mapping) în evaluarea durerii cronice

Durerea cronică implică modificări ale activității cerebrale în regiunile responsabile de procesarea și modularea senzației dureroase. Brainmapping-ul (brain mapping) poate evidenția aceste tipare, oferind o perspectivă obiectivă asupra componentei neurologice a durerii persistente.

Intervenții non-invazive bazate pe datele de brain mapping

Fotobiomodularea transcraniană și transnazală este studiată pentru potențialul ei antiinflamator și de sprijinire a circulației la nivel local și cerebral, relevant în gestionarea durerii cronice.

Biofeedback-ul ajută la reducerea tensiunii musculare și a răspunsului la stres, factori care pot amplifica percepția durerii.

Neurofeedback-ul urmărește antrenarea tiparelor cerebrale asociate procesării durerii, cu scopul de a reduce intensitatea percepută și de a îmbunătăți capacitatea de autoreglare.

O abordare integrata

Evaluarea prin brainmapping (brain mapping), urmată de intervenție prin fotobiomodulare, biofeedback și neurofeedback, oferă o abordare complementară pentru persoanele cu durere cronică, utilă alături de tratamentul recomandat de medicul specialist.

© 2025 Harta Creierului. Toate drepturile rezervate.